Căminul pentru Persoane Vârstnice Bălceşti trebuie să treacă în subordinea Consiliului Județean Vâlcea ca să poată primi finanțare, susține președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu. Șeful instituției vâlcene a declarat că această clădire aflată în administrarea primăriei Bălcești trebuie preluat, prin Hotărâre a Consiliului Judeţean Vâlcea şi transformat în centru de îngrijire şi asistenţă persoane cu dizabilităţi, în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea. În această situaţie sursele de finanţare a activităţii centrului de îngrijire şi asistenţă pot fi asigurate din bugetul de stat (în procent de 90%) şi din venituri proprii ale judeţului Vâlcea.