TRAFIC AUTO REDESCHIS

Joi a avut loc redeschiderea circulatiei rutiere in zona trecerii la nivel de cale ferata – strada Gib Mihaescu. Lucrarea a constat in amenajarea cu dale elastice si reabilitare carosabil (stanga-dreapta) -25 metri. Prezenti, la inaugurarea lucrarii, primarul Ramnicului Mircia Gutau si viceprimarul Eusebiu Veteleanu.

PREMII PENTRU ELEVII VALCENI

Zeci de elevi s-au întrecut, în sala Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, în concursul ”Râmnic 630” având drept temă istoria municipiului. Evenimentul, organizat de Primăria Râmnicului în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, s-a desfăşurat pe două paliere – gimnaziu şi liceu – iar festivitatea de premiere s-a desfasurat pe esplanada din faţa Primăriei municipiulu, acolo unde au […]

BURSA OFERTELOR SCOLARE – INVATAMANT LICEAL

Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea a organizat ,,Bursa Ofertelor Școlare – Învățământ Liceal 2018” la Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului din Râmnicu Vâlcea. Cadrele didactice, elevii claselor a VIII-a și părinții acestora au vizitat standurile de prezentare ale liceelor în încercarea de a gasi cel mai bun profil de urmat dupa examenul de capacitate din […]

MARSUL ABSOLVENTILOR LA RAMNICU VALCEA

Plecaţi de la Arhiepiscopia Ramnicului într-un impresionant marş prin oraş, elevii claselor terminale de la Colegiul Naţional ”Matei Basarab” au trecut marţi după-amiază prin faţa Primăriei municipiului. Scandările continue ”Peda!, Peda!”, care făceau apel la vechiul nume de ”Liceul Pedagogic”, i-au făcut pe primarul Mircia Gutău şi pe viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu să […]

IMPREUNA PENTRU UN ORAS MAI CURAT

O noua editie a a concursului ”Împreună pentru un oraş mai curat”, adresat asociaţiilor de proprietari a ajuns la final. Dupa evaluarea asociaţiilor înscrise de către o comisie formată din funcţionari publici şi consilieri locali pe baza a 5 criterii cu ponderi diferite: aspectul zonelor verzi aferente (30%), curăţenia în spaţiul gestionat de asociaţia de […]

ASFALT PROASPAT SI PE STRADA UTESTILOR

Primarul Mircia Gutău şi viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu au inaugurat lucrările de amenajare a străzii Uţeştilor din zona Căzăneşti a municipiului, lucrări care au început în luna noiembrie a anului trecut. Reprezentantii administratiei locale au discutat si cu cetatenii din zona despre problemele cu care se confrunta si despre calitatea lucrarii.

MINI BAZA SPORTIVA IN CARTIERUL OSTROVENI

Primarul Mircia Gutău şi viceprimarii Eusebiu Veţeleanu şi Carmen Preda au inaugurat terenul de sport şi locul de joacă pentru copii recent modernizate în zona blocurilor ANL pe faleza râului Olt. Printre alte lucrări realizate aici se numără demontarea gazonului sintetic degradat şi aşternerea de gazon sintetic recuperat de pe Stadionul Zăvoi pe un teren […]

PRIMUL LOC DE JOACA MODERNIZAT IN ACEST AN, IN RM. VALCEA

Continua lucrarile de modernizare în municipiul Ramnicu Valcea. Astazi a fost inaugurat primul loc de joacă modernizat în acest an, în cartierul Nord. La eveniment au fost prezenţi, alaturi de cetatenii din zona, primarul Râmnicului, Mircia Gutău si viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu.

RAMNICUL CITESTE !

Proiectul „Râmnicul citeşte” – un proiect de bibliotecă stradală – a fost deschis la inceputul acestei saptamani prin amplasarea unui stand de cărţi în Scuarul ”Mircea cel Bătrân”. Mini biblioteca se adresează tuturor râmnicenilor şi urmăreşte creşterea gradului de acces la cultură prin promovarea lecturii.

Continuând vizita pe acest site, acceptați termenii și condițiile noastre și utilizarea cookie-urilor pentru a vă oferi conținut și servicii adaptate intereselor dvs. Aflați mai multe și gestionați aceste setări.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close