ZAMBETE SI RAZE DE SOARE PENTRU COPIII DIN MALAIA!

Cei 120 de elevi ai Şcolii Gimnaziale Mălaia nu vor uita niciodată ziua de 1 Iunie! Cu ajutorul unei asociaţii de voluntari din Bucureşti, au învăţat să facă torturi, să confecţioneze origami, să deseneze, să planteze flori, iar pentru asta au primit şi cadoruri. Primarul comunei, Gabriel Ţolea, a recunoscut că este pentru prima dată […]

COMUNA PERIŞANI, CAMPIOANA OLTENIEI!

Cu cele 7 proiecte cu finanţare europeană, aflate în diverse stadii de impementare, comuna vâlceană Perişani a devenit campioana Olteniei. Primarul Ion Sandu spune că alte 30 de proiecte din bugetul naţional sau local sunt aproape intrate ,,în pâine”.

1 IUNIE, SARBATOARE SI LA RAMNICU VALCEA

Trei zone din municipiu au fost animate pe 1 iunie datorita actiunilor organizate de administratia locala, cu sprijinul unor parteneri, in trei locatii, Gradina Zoologica. Parcul Zavoi si Parcul Mircea cel Batran.

INUNDATII SI ACCIDENT CHIMIC… SIMULATE LA VALCEA

5 statii hidrometrice din Valcea si 4 din Olt vor participa pe 5 si 6 iunie 2018 la un exercitiu de simulare la aparare impotriva inundatiilor pe raurile Cerna si Oltet. 8 zile mai tarziu, pe platforma Oltchim, va fi simulat un accident chimic cu evacuare si victime