ÎN AUDIENŢĂ LA DEPUTATUL VASILE COCOŞ!

De fiecare dată când vin în audienţă la deputatul Vasile Cocoş, vâlcenii se plâng de câteva prevederi din Codul Silvic, în special cele care vizează exploatarea şi transportului lemnului de pe micile proprietăţi. De aceea, parlamentarul vâlcean se gândeşte serios să propună câteva modificări ale legii, cerute de cetăţeni.

DEZINTERES TOTAL PENTRU UN LOC DE MUNCĂ!

Dezinteres total al şomerilor, dar şi al angajatorilor, la ediţia de toamnă a Bursei Locurilor de Muncă de la Râmnicu Vâlcea! Din cei aproape 30 de angajatori şi-au făcut apariţia 8, iar pentru cele aproape 300 de locuri vacante s-au interesat, cu jumătate de gură, 70 de persoane.

CORUL REGAL, ÎMBRĂCAT ÎN II VECHI DE 100 DE ANI!

După un periplu prin câteva oraşe importante din România, Corul Regal a poposit şi în Râmnic, susţinând un concert în sala Filarmonicii Ion Dumitrescu. Spectacolul, în sine, a fost adus multă bucurie în rândul melomanilor, dar ineditul situaţiei îl reprezintă faptul că membrele corului au fost îmbrăcate cu ii vechi de o sută de ani, […]

50 DE MILIARDE LEI, PENTRU AMBULATORIUL SPITALELOR VÂLCENE

50 de miliarde lei ar urma să vină în judeţul Vâlcea, ca urmare a două proiecte cu finanţare europeană, de asigurare a accesului la serviciile de sănătate, în regim ambulatoriu, pentru populaţia din Regiunea Sud-Vest Oltenia. Dat fiind termenul foarte scurt pentru întocmirea documentaţiei, consilierii judeţeni au fost convocaţi într-o şedinţă extraordinară.

Continuând vizita pe acest site, acceptați termenii și condițiile noastre și utilizarea cookie-urilor pentru a vă oferi conținut și servicii adaptate intereselor dvs. Aflați mai multe și gestionați aceste setări.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close