CLUBURILE DIN VÂLCEA VOR FI LUATE LA CONTROL!
Cluburile şi spatiile alimentare din Vâlcea vor fi luate la control!Prefectul Radu Renga a avut o ședință de lucru cu reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, cu cei ai Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, ai Poliției Locale Râmnicu Vâlcea, ai Direcției de Sănătate Publică Vâlcea și cu cei ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Vâlcea, tema întâlnirii fiind reprezentată de controalele ce urmează a fi făcute în perioada imediat următoare în spațiile de alimentație publică din județul Vâlcea, îndeosebi a cluburilor și discotecilor de pe raza județului Vâlcea.