Investiții în sport la Mădulari

Administrația locală din Mădulari are în plan construirea unei baze sportive pe terenul aflat în posesia primăriei.

Baza sportivă va avea un teren de dimensiuni normale, cu iarbă artificială, instalație de nocturnă şi tribune pentru spectatori. Lângă acest prim teren va fi amenajat un altul, de dimensiuni mai mici, unde să se poată juca minifotbal, baschet şi handbal. Tot în această zonă va fi construită o clădire administrativă şi va fi amenajată inclusiv o parcare.