#POLITICA

PNL CERE DEMISIA LUI ZGONEA

PNL

PNL cere, într-un comunicat de presă, demisia preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, pe care îl acuză de „tăinuire de informaţii” pe care parlamentarii, conform legii, trebuie să le afle. Mai exact, Zgonea a stiut de nominalizarea Corinei Cretu inca de acum o luna, spun liberalii. Potrivit legii, in calitate de presedinte al camerei, Valeriu Zgonea ar fi trebuit să convoace imediat conducerea Parlamentului, să transmită informarea primită de la Guvern și să se genereze, astfel, audieri în comisiile de specialitate pentru candidații propuși în numele României.