ANTRACT LANSEAZĂ „LASĂ-TE DUS”

După o pauză discografică de 8 ani, în care au lansat o serie de single-uri, grupul ANTRACT revine cu un LP intitulat ” Lasă-te dus „. Opt piese noi se adaugă celor 7 lansate în ultima perioadă, într-un material audio care are toate șansele să fie nominalizat anul viitor la categoria Albumul Anului 2018.

ZILELE EUROPENE ALE PATRIMONIULUI LA RM. VÂLCEA !

Reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură Vâlcea au continuat suita manifestărilor destinate marcării Zilelor Europene ale Patrimoniului 2018. Într-o cunoscută locație din centrul Râmnicului, Casa Slăvitescu, a fost organizat colocviul intitulat „Locuri ale memoriei”, precum și vernisarea expoziției „SOS Culele din Oltenia”.

CASĂ PENTRU 32 DE BĂTRÂNI!

Două comune vecine – Orleşti şi Scundu – au realizat împreună mai multe investiţii şi chiar au constituit o asociaţie de dezvoltare. Printre lucrurile frumoase, realizate împreună de primarii Constantin Cârstina şi Dumitru Blejan, se numără şi un cămin de bătrâni, inaugurat la sfârşitul săptămânii trecute.

Continuând vizita pe acest site, acceptați termenii și condițiile noastre și utilizarea cookie-urilor pentru a vă oferi conținut și servicii adaptate intereselor dvs. Aflați mai multe și gestionați aceste setări.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close